ATESTARE DOCUMENTARĂ
Nefiind asa cum pare la prima vedere un oras de margine, vocatia esentiala a Brailei este aceea de a comunica cu lumea. "Dar al Dunarii”. Asa cum Egiptul este “dar al Nilului”, Braila, ca port al Dunarii maritime, este legata de cele doua spatii esentiale: Orient si Occident.
Atestata documentar la 20 ianuarie 1368, Braila, situata intr-un cadru natural generos, in imediata vecinatate a Dunarii, a devenit cunoscuta, in scurta vreme, ca un important centru commercial, loc de intalnire a produselor transportate de corabiile venite din porturile aflate pe coastele Marii Negre si Mediteranei cu produsele occidentale desfacute aici, indeosebi, de negustorii brasoveni. Acest fapt este consemnat si de cronicarul grec Laonic Chancocondil in 1462, cu prilejul expeditiei lui Mahomeed al II-lea impotriva Domnului Tarii Romanesti, Vlad Tepes, cand scria despre Braila “oras al dacilor, in care fac comert mai mare decat in toate orasele tarii”.
Insemnatatea marelui port dunarean este demonstrata si de faptul ca numeroase drumuri comerciale care il legau de diferite zone si orase din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania purtau denumirea de Drumul sau Calea Brailei. Mare centru economic, cu o pozitie strategica deosebita, aflat in zona de granite dintre cele doua tari romanesti, Braila a intrat in sfera de expansiune a Imperiului Otoman. Cu atat mai mult cu cat se putea crea o punte de legatura cu Dobrogea, aflata sub stapanire otomana, iar prezenta unei garnizoane militare aici ar fi descurajat intentiile de independenta ale domnilor romani. De aceea, in 1538, cu prilejul expeditiei impotriva Domnului Moldovei, Petru Rares, Braila este ocupata de catre turci, iar doi ani mai tarziu, asa cum reiese dintr-un raport polon, aici se construia cetate de zid.
Desi aflata sub monopol otoman, viata economica a continuat sa evolueze, Braila devenind schela de aprovizionare pentru capitala Imperiului , iar marile venituri obtinute din diferitele activitati comerciale nu mai intrau in visteria tarii, ci reveneau acum sultanului si dregatorilor acestuia.
Dupa 289 de ani de ocupatie otomana, Braila este reintegrata Tarii Romanesti, in urma razboiului ruso-turc din 1828-1829, incheiat prin semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829. Actul dezvoltator al articolului V din tratat prevedea ca cetatile turcesti de pe malul stang al Dunarii impreuna cu insulele dinspre acest mal vor fi inapoiate Tarii Romanesti, hotarul fata de Imperiul Otoman urmand a fi talvegul Dunarii. Totodata, prin tratat se stipula libertatea de navigatie pe Dunare si mare, ceea ce inseamna desfiintarea monopolului otoman asupra marfurilor romanesti, in consecinta, Braila a cunoscut un avant economic fara precedent in istoria sa, stimulat si de obtinerea, in 1836, a statutului de porto-franco.
Intensele tranzactii comerciale efectuate in port, posibilitatea obtinerii unor castiguri mari si rapide au atras numerosi comercianti straini -bulgari, macedoneni, albanezi, greci dar si francezi, belgieni, austrieci, italieni, evrei, precum si numerosi romani transilvaneni, Braila devenind o entitate multietnica. Specializata in exportul cerealelor, speculand abil construirea retelei de cai ferate, Braila, in scurt timp, a reusit sa transeze in favoarea ei rivalitatea cu portul vecin, Galati, ba mai mult, sa intre in competitie cu Odessa.
O parte a veniturilor obtinute din activitatile comerciale au fost utilizate de autoritatile orasului atat pentru reconstructia si modernizarea acestuia, cat si pentru extinderea capacitatilor portuare.
Desi statutul de porto-franco a fost desfiintat, portul si-a continuat evolutia ascendenta, inregistrand in 1911 momentul de varf al valorii exportului, aceasta si datorita amplelor lucrari de modernizare a instalatiilor portuare si de construire a docurilor care cumprindea un complex intreg de cheiuri, dane, silozuri si magazii, rezervoare de petrol, cai ferate, sosele, precum si un bazin pentru iernatul vaselor.
Intre 1830, cand este inregistrat primul plan de reabilitare a orasului, limitele sale creionandu-se de-a lungul actualului boulevard Al.I.Cuza, si 1898, cand este publicat planul inginerului sef al orasului J.Dufour, constatam ca Braila se extinsese pana la bulevardul Dorobantilor. Normele riguroase in constructia imobilelor –cladirile trebuiau construite numai in conformitate cu planurile aprobate, in zonele centrale casele trebuiau sa fie exclusive din caramida si sa aiba o fatada anume, trasarea pietelor si parcurilor publice, pavarea strazilor, construirea retelei de canalizare si a celei de aductiune a apei potabile, inaugurarea unui mijloc modern de transport, tramvaiul electric, rezolvarea iluminatului stradal si casnic prin reteaua electrica, sunt doar cateva dintre realizarile autoritatilor locale, Braila inceputului de secol XX prezentandu-se ca un oras de anvergura europeana.
