Ziua Mondială de Conștientizare a Diabetului Zaharat

14 noiembrie este Ziua Mondială de Conștientizare a Diabetului Zaharat, diabetul fiind una dintre cele mai răspândite afecțiuni cronice, iar informarea corectă este primul pas spre prevenție și o viață sănătoasă.

Cu acest prilej,  Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila este gazda Conferinței „Gestionarea diabetului la vârsta a treia”, un eveniment dedicat sănătății și educației medicale.    

Conferința va avea loc vineri, 14 noiembrie, ora 17:00, la sala „Fănuș Neagu” din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, intrarea fiind liberă.

 Despre prevenirea și controlul diabetului vor vorbi trei specialiști din domeniul medical, iar toți participanții vor beneficia de o testare gratuită a glicemiei.

Cei prezenți vor afla informații utile despre cum poate fi gestionat diabetul, importanța alimentației și a mișcării, monitorizarea regulată a glicemiei și prevenirea complicațiilor.