În data de 29 ianuarie 2026, membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică Brăila au participat la Ședința ordinară, având în dezbatere aprobarea Raportului anual asupra eficienței activității Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, pentru anul 2025.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), constituită în cadrul Consiliului Județean Brăila, are rolul de a reprezenta și promova interesele comunității, având ca obiectiv principal asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică. Prin exercitarea atribuțiilor sale, ATOP monitorizează activitățile desfășurate pentru menținerea ordinii și liniștii publice, propune măsuri și soluții pentru îmbunătățirea performanței Poliției și se asigură că acțiunile necesare pentru creșterea eficienței sunt adoptate.
În fiecare an ATOP Brăila acordă o atenție deosebită eficienței activității Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, urmărind respectarea și implementarea obiectivelor stabilite în Planul Strategic de Ordine Publică. Evaluaarea activității Poliției este realizată printr-o analiză riguroasă a modului în care indicatorii de performanță sunt stabiliți, monitorizați și îndepliniți de cadrele Inspectoratului de Poliție.
Activitatea desfășurată de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila în anul 2025 a fost organizată în scopul realizării obiectivului prioritar de protejare a comunității, ce se circumscrie efortului general al Poliției Române de a realiza un serviciu public polițienesc modern în concordanță cu cerințele comunităților locale. Astfel, eforturile instituției și implicit ale structurilor de ordine în publică au fost canalizate pentru îndeplinirea priorităților naționale – Siguranța minorilor, Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală și Siguranța în mediul digital, în cadrul cărora fiind inițiate și implementate multe proiecte/campanii și planuri de măsuri/de acțiune, unele dintre ele urmând a fi desfășurate și în anul în curs.
Rezultatele obținute de cadrele structurilor de ordine și siguranță publică vor fi prezentate în prima ședință a Consiliului Județean Brăila.
