Reabilitarea Secției Unitate Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila
Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila a implementat proiectul cu titlul „Reabilitarea Secției Unitate Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila”, cod SMIS 2014+: 120426, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8: ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, Prioritatea de Investiții 8.1 Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.2 Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operațiunea B: Unități de primiri urgențe.
Părțile semnatare ale contractului de finanțare nr. 4406/07.06.2019 sunt: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud – Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, și Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila, în calitate de Beneficiar al finanțării.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 6.663.776,88 lei inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă este de 5.650.209,51 lei. Contribuția proprie a Beneficiarului la finanțarea proiectului este de 1.126.571,56 lei, reprezentând contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 113.004,19 lei, precum și cheltuielile neeligibile ale proiectului, în valoare de 1.013.567,37 lei.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității și eficienței îngrijirii spitalicești în cadrul Secției Unitate de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- reabilitarea și modernizarea infrastructurii Secției Unitate de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Braila;
- achiziționarea de echipamente/dotări necesare funcționării Secției Unitate de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila.
Perioada de implementare a proiectului (etapa I) a fost de 75 de luni, respectiv între 18.10.2017 și 31.12.2023, aceasta cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
În cadrul proiectului de reabilitare a Secției Unitate Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila a fost emis ordinul de începere a lucrărilor şi a fost predat amplasamentul către executant în data de 14 iulie 2022. Valoarea contractului de execuție a lucrărilor, încheiat cu S.C. TERMHIDRO S.R.L., a fost de 3.353.369,30 lei fără TVA.
S-au executat lucrări de modernizare, recompartimentare și reabilitare a unor zone medicale, în vederea conformării cu legislația în vigoare cu privire la organizarea şi funcționarea Secției Unitate de Primire Urgențe. De asemenea, s-a eficientizat din punct de vedere energetic imobilul în care funcționează Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Brăila. Lucrările de reabilitare a obiectivului s-au finalizat în data de 13 noiembrie 2023.
Au fost achiziționate mobilier în valoare de 109.975,00 lei fără TVA și echipamente/dotări în sumă totală de 286.952,01 lei fără TVA, necesare funcționării Secției Unitate de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila.
Prin Hotărârea Consiliului Județean Brăila nr. 291/20.12.2023 a fost aprobată implementarea etapei a II – a a proiectului, în cadrul Programului Operațional Sănătate, în scopul finalizării integrale. Activitățile aferente etapei a II-a rămase de implementat sunt: achiziționarea, furnizarea, recepționarea, instruirea personalului medical și plata aparaturii și dispozitivelor medicale rămase neachiziționate în procedurile desfășurate până la finele anului 2023, precum și întocmirea auditului financiar, promovarea finală a proiectului, efectuarea plăților finale, respectiv întocmirea rapoartelor de progres și a cererilor de rambursare.