Expoziția de fotografie „Cum respiră pământul”

Expoziția personală itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul” a regizorului Dan Mihalcea a fost vernisată la Muzeul Brăilei „Carol I” - Centrul Cultural Nicăpetre, în data de 7 septembrie 2024, la ora 12.00. Expoziția, alcătuită din 20 de fotografii, pe care regizorul Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici din județul Buzău, este deschisă publicului în perioada 7 - 27.09.2024.                                                                                                

„Cum respiră pământul” este un proiect itinerant care are trei obiective: scoate în evidență o lucrare artistică, pune în valoare patrimoniul natural al României și atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze în mod negativ funcția naturală a ecosistemelor.