Anunț
Privind inițierea procedurii de selecție a partenerului din rândul organizațiilor
neguvernamentale (O.N.G.) în vederea implementării proiectului
”Construire Casa Colecției de Știinte ale Naturii” Brăila
În vederea depunerii proiectului ”Construire Casa Colecției de Știinte ale Naturii” Brăila pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul Programului Regional Sud Est 2021 -2027, prioritatea 6 - O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.1 - Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane, Acțiunea 6.1 Dezvoltare integrată în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului, Apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ și municipii, Consiliul Județean Brăila inițiază procesul de alegere a unui partener din rândul organizațiilor neguvernamentale, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Brăila nr. 191 din 24 septembrie 2026.
Organizațiile interesate să participe la selecție vor depune dosarul cuprinzând toate documentele și informațiile solicitate, în plic închis, pe plic fiind menționate următoarele: ”Pentru selecția de partener în cadrul Programului Regional Sud - Est 2021 - 2027, Apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ și municipii, pentru proiectul ”Construire Casa Colecției de Știinte ale Naturii” Brăila.
Aplicațiile pot fi depuse direct sau transmise prin poștă / curier la registratura generală a Consiliului Județean Brăila din Calea Călărașilor nr. 52, Brăila, până cel târziu la data de 30 septembrie 2026, ora 15.00.
Pentru informații suplimentare despre această procedură, persoana de contact: Isabela Tofan, adresa de e-mail: tofan.isabela@portal-braila.ro, tel/fax: 0239 619700, interior 266.
PROCEDURA DE SELECȚIE A PARTENERULUI
Conform Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Brăila nr. 191 din 24 septembrie 2026
Proiectul vizează realizarea unui imobil nou, modern, adaptat cerințelor actuale ale domeniului muzeal și capabil să susțină în condiții optime, activități culturale, științifice și recreative. Prin edificarea unei clădiri contemporane, dotate corespunzător și integrată armonios în contextul urban și natural al Parcului Monument, se urmărește reafirmarea Colecției de Științe ale Naturii a Muzeului Brăilei „Carol I” ca reper cultural local și regional. Noua investiție va contribui la creșterea calitativă a serviciilor culturale, la diversificarea ofertei expoziționale prin amenajarea unor spații pentru expoziții permanente și temporare, activități educative și interactive, atât în interior, cât și în aer liber. Investiția asigură o utilizare eficientă și reglementată urbanistic a terenului aflat în domeniul public al Consiliului Județean Brăila, contribuind la valorizarea patrimoniului construit și natural al municipiului. În ansamblu, proiectul urmărește promovarea patrimoniului cultural local, consolidarea identității muzeului în spațiul urban și îmbunătățirea imaginii județului Brăila ca destinație cultural-educativă de interes.
Misiunea proiectului este de a crea un spațiu modern, durabil și accesibil, respectiv un centru regional de educație științifică, cercetare, cultură și turism durabil, dedicat, în primul rând, conservării, valorificării și promovării patrimoniului natural al județului Brăila și al Regiunii Sud-Est (ecosistemele unice ale Bărăganului, Lacului Sărat, Bălții Brăilei și Dunării de Jos), contribuind astfel la educarea și conștientizarea publicului privind importanța protejării biodiversității și a mediului înconjurător și în al doilea rând, dedicat organizării și găzduirii de workshop-uri, conferințe, festivaluri, concerte, alte evenimente științifice și culturale naționale și internaționale, organizate în parteneriat cu alte muzee, asociații ș.a., contribuind la promovarea imaginii Muzeului Brăilei „Carol I” și județului Brăila.
Proiectul reflectă angajamentul Consiliului Județean Brăila pentru protejarea patrimoniului natural, consolidarea identității culturale locale și stimularea implicării comunității în procesele de învățare și cunoaștere, în spiritul dezvoltării durabile și al respectului față de natură.
Principalele activități propuse în cadrul proiectului sunt:
- Managementul proiectului
- Organizare și derulare achiziții publice
- Realizarea investiției ”Construire Casa Colecției de Știinte ale Naturii” Brăila
4. Activități de valorificare a patrimoniului construit și natural al municipiului și de revitalizare urbană și culturală, prin inovare socială și formare comunitară
5. Digitizarea obiectivului de patrimoniu
6. Auditul financiar al proiectului
7. Informare si publicitate în conformitate cu prevederile Manualului de Identitate Vizuală pentru PR SE 2021-2027
Derularea activităților care fac obiectul proiectului dezvoltat în parteneriat va respecta prevederile Ghidului Solicitantului pentru apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ din cadrul PR SE 2021 -2027.
Activitățile generale în care va fi implicat partenerul ONG:
Activități de valorificare a patrimoniului și de revitalizare urbană și culturală, prin inovare socială și formare comunitară, și anume:
- Activități care vizează inovarea socială și implicarea comunității în conexiune cu infrastructura care face obiectul cererii de finanțare;
- Activități de promovare a diversității culturale și de facilitare a accesului la cultură;
- Activități de instruire/formare pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării biodiversității și a mediului înconjurător și valorificării patrimoniului și culturii locale.
Activitățile propuse trebuie să urmărească incluziunea socială și/ sau inovarea socială, în legătură cu obiectivul / obiectivul de patrimoniu vizat de intervenție.
Pentru realizarea scopului proiectului se propun cel puțin următoarele activități specifice, cevor fi realizate de partenerul ONG, respectiv:
- Ateliere educaționale pe teme de mediu și protecția mediului, organizate pentru elevii din unitățile de învățământ din Brăila, cu accent pe legătura dintre patrimoniul natural al zonei și cel cultural, precum și rolul comunității în conservarea biodiversității locale;
- Expoziție de fotografie naturalistă deschisă fotografilor amatori de toate vârstele;
- Curs interactiv de storytelling finalizat cu un concurs de scurtmetraj documentar, dedicat tuturor categoriilor sociale și de vârstă (despre Dunăre, comunitățile Brăilei și patrimoniul local cultural);
- Eveniment multicultural „Comunitățile Brăilei” deschis publicului larg, care aduce împreună comunitățile etnice istorice ale orașului;
- Organizarea unui eveniment cultural de diseminare a rezultatelor activităților derulate de către partener în cadrul proiectului.
Bugetul eligibil pentru realizarea campaniei de conștientizare a populației privind importanța protejării biodiversității și a mediului înconjurător și valorificării patrimoniului și culturii locale: 40.000 euro. Cursul valutar la care se va calcula încadrarea în această valoare maximă este cursul info euro din luna lansării Ghidului solicitantului, respectiv august 2025.
Rata de cofinanțare
În cadrul apelului de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ și Municipii, pentru întocmirea bugetului cererii de finanțare, se va lua în calcul:
- maximum 85% rata de cofinanțare din partea Uniunii Europene din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);
- maximum 13% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului reprezintă rata de cofinanțare din bugetul de stat (BS);
- minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezintă contribuția solicitantului.
Solicitantul va asigura contribuția proprie la valoarea cheltuielilor eligibile, acoperirea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, precum și asigurarea altor sume necesare implementării proiectului.
În cazul proiectelor depuse în parteneriat:
- ratele de finanțare mai sus-menționate se aplică fiecărui membru al parteneriatului pentru cheltuielile eligibile aferente acestuia;
- modalitatea de participare a partenerilor Ia asigurarea cheltuielilor eligibile și neeligibile ale proiectului va fi stabilită în Acordul de Parteneriat.
Cheltuielile neeligibile aferente activităților desfășurate de către partener vor fi suportate integral din bugetul propriu al partenerului.
Criterii de eligibilitate privind partenerii:
- Parteneri eligibili sunt doar instituțiile/organismele care au competențele/atribuțiile necesare și dovedite (conform documentelor de constituire/înființare/organizare și funcționare) în domeniul în care se încadrează obiectivele proiectului propus: asociații și fundații constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
- Partenerul NU se află în niciuna din situațiile de excludere prevăzute în cadrul subsecțiunii 5.1.1 Cerințe privind eligibilitatea solicitanților și partenerilor din Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ din cadrul PR SE 2021 - 2027. În acest sens, partenerul nu trebuie sa se încadreze în situațiile de excludere prezentate în Declarația unică a aplicantului - Anexa 1, anexată la prezenta.
Reguli și cerințe privind parteneriatul
Partenerii vor respecta întru totul legislația specifică și cea generală, inclusiv pe cea în domeniul achizițiilor publice, a protecției mediului, egalității de șanse, nediscriminării și accesibilității pentru persoanele cu dizabilităti.
În cazul proiectelor implementate în parteneriat se va anexa în mod obligatoriu acordul privind implementarea proiectului în parteneriat, încheiat între parteneri, care va prezenta elementele de conținut minime din OUG nr. 133/2021 (inclusiv hotărârile de aprobare a acestuia). În cadrul acestuia vor fi identificate rolurile și responsabilitățile tuturor părților implicate, contribuţia financiară proprie a fiecărei părţi la bugetul proiectului. În acest sens, se va utiliza modelul Acordului de Parteneriat – Anexa 3 la Ghidul Solicitantului, anexat.
Membrii parteneriatului trebuie să respecte criteriile de eligibilitate și selecție pe tot parcursul procesului. Criteriile de eligibilitate ale solicitantului se aplică fiecărui partener din cadrul Acordului de parteneriat, după cum este indicat în cadrul Ghidului Solicitantului. Pentru apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025-Municipii reședință de județ din cadrul PR SE 2021-2027.
Acordul de Parteneriat va stabili modalitatea de participare la cofinanţarea proiectului atât pentru cheltuielile eligibile, cât şi pentru cele neeligibile, modalitatea de cooperare între parteneri atât în timpul, cât şi ulterior implementării proiectului, pe durata operării obiectivului de investiţie.
În cazul unui parteneriat cu asociaţiişifundaţii constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţiişifundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, acordul de parteneriat încheiat în scopul implementării proiectului va fi anexat la Cererea de finanţare, însoțit de dovada selectării transparente a partenerului, precum și de documentele ce dovedesc eligibilitatea partenerului. În cazul parteneriatelor între entităţile de drept public şi cele de drept privat, liderul parteneriatului va fi entitatea de drept public.
Drepturile și obligațiile partenerului sunt precizate la Cap.6 din modelul Acordului de parteneriat, anexat.
Depunerea documentelor
Organizațiile interesate să participe la selecție vor depune dosarul cuprinzând toate documentele și informațiile solicitate, în plic închis, pe plic fiind menționate următoarele: “Pentru selecția de partener în cadrul Programului Regional Sud - Est 2021 - 2027, Apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ si municipii, pentru proiectul “Construire Casa Colecției de Știinte ale Naturii” Brăila.
Toate documentele solicitate vor fi prezentate în limba română (în cazul documentelor emise în altă limbă, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată în limba română) și vor fi depuse în forma precizată și în termenul stabilit prin prezentul anunț.
Documentele vor fi depuse într-un singur exemplar tipărit, în copii lizibile cu mențiunea "conform cu originalul" sau în original, acolo unde se solicită în mod expres acest lucru. Fiecare pagină va fi semnată de reprezentantul legal al aplicantului sau de către împuternicitul acestuia, caz în care se va depune și actul de împuternicire.
Aplicațiile pot fi depuse direct sau transmise prin poștă / curier la registratura generală a Consiliului Județean Brăila din Calea Călărașilor nr. 52, Brăila, până cel târziu la data de 30 septembrie 2026, ora 15.00.
Pentru informații suplimentare despre această procedură, persoana de contact: Isabela Tofan, adresa de e-mail: tofan.isabela@portal-braila.ro, tel/fax: 0239 619700, interior 266.
Aplicațiile trebuie să conțină următoarele documente, numerotate în ordinea de mai jos:
1. Declarația unică a aplicantului, completată - Anexa 1 (în original);
2. Fișa partenerului completată - Anexa 2 (în original);
3. Scrisoare de intenție completată - Anexa 3 (în original);
4. Acte constitutive, în format tipărit: act constitutiv/statut, sentință de înființare, acte adiționale și sentințele definitive aferente (dacă este cazul) sau echivalente. în cazul modificărilor în statut (acte adiționale) se va depune și un statut actualizat.(copii certificate “Conform cu originalul”);
5. Certificat de înscriere în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor (în copie certificată “Conform cu originalul”);
6. Certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial în Registrul Național al Persoanelor Juridice fără Scop Patrimonial" RNPJFSP (în copie certificată “Conform cu originalul”);
7. Certificat de înregistrare fiscală al organizației (în copie certificată “Conform cu originalul”);
- Cazier fiscal eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice, în termen de valabilitate (în original);
9. Certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor și taxelor la bugetul de stat, în termen de valabilitate (în original)
10.Certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor și taxelor locale, în termen de valabilitate (în original);
11. CV-urile membrilor echipei propuse de aplicant pentru proiect (în original). CV-urile vor fi întocmite în format Europass, cu specificarea poziției pentru care expertul este propus în proiect, datate și semnate de către fiecare persoană, însoțite de acte justificative privind pregătirea și experiența profesională relevantă, copii certificate “Conform cu originalul” (de ex. diplome, certificate, recomandări etc). Modelul Europass poate fi accesat online pe pagina: https://europass.europa.eu/ro/instrumente-europass/profilul-europass.
- Declarațiile de disponibilitate ale membrilor echipei propuse de aplicant pentru proiect, conform Anexei 4. Declarațiile vor fi semnate de către fiecare persoană, (în original)
- Declarație pe propria răspundere (semnată și ștampilată de către reprezentantul legal prin care își asumă să depună toate diligentele pentru a asigura resursele financiare și umane necesare pe toată durata de implementare a proiectului și susținerea cofinanțării (în original);
- Lista resurselor materiale deținute de partener și propuse pentru utilizare în cadrul proiectului, ca de exemplu: materiale, echipamente, vehicule, spații disponibile pentru desfășurarea activităților proiectului (în original).
Verificarea și evaluarea aplicațiilor
Comisia de Selecție este numită prin Dispoziție a Președintelui Consiliului Județean Brăila. Comisia de Selecție va fi alcătuită din președinte cu drept de vot, doi membri cu drept de vot și secretar fără drept de vot, plus un membru supleant pentru situații neprevăzute.
Prima etapă va consta în verificarea eligibilității, urmând etapa de evaluare a aplicațiilor.
Verificarea eligibilității aplicanților: se va realiza pe baza documentațiilor depuse, Comisia de selecție verificând îndeplinirea criteriilor de calificare conform Grilei de verificare a eligibilității - calificarea participanților - Anexa 5.
În etapa de verificare a eligibilității, Comisia de Selecție poate solicita completări și/ sau clarificări cu privire la documentațiile depuse de aplicanți. Solicitările Comisiei vor fi transmise către aplicanți prin e-mail, pe adresele de poștă electronică specificate de aplicanți în Fișa partenerului (Anexa 2). Termenul maxim pentru primirea răspunsurilor din partea aplicanților este de 48 ore de la data și ora trimiterii solicitării. În situația în care aplicanții nu transmit în termen răspunsul la solicitările comisiei de selecție, verificarea eligibilității aplicanților se va realiza exclusiv pe baza documentelor depuse de aplicanți.
La finalul etapei de verificare a eligibilității, comisia de selecție va stabili aplicațiile eligibile și aplicațiile neeligibile.
În procesul de evaluare vor intra doar aplicațiile care au fost declarate eligibile.
În etapa de evaluare Comisia de Selecție nu va solicita informații/ documente suplimentare, analiza fiind realizată exclusiv pe baza informațiilor/ documentelor depuse.
Aplicațiile eligibile vor fi punctate conform Grilei de evaluare (Anexa 6). Candidații vor fi clasați în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, urmând a fi selectat un singur candidat, cel care a întrunit punctajul cel mai mare. Departajarea candidaților cu punctaje egale se va face în funcție de criteriul Metodologia propusă de aplicant.
Rezultatul procedurii
Rezultatul procedurii de selecție se va publica pe site-ul https://cjbraila.ro printr-un anunț care va conține informațiile privind participanții la procedură admiși și respinși și punctajul obținut de fiecare dintre aceștia.
Faptul că o entitate a fost selectată ca potențial partener conform acestei proceduri, nu creează nicio obligație pentru Consiliul Județean Brăila în situația în care cererea de finanțare depusă nu a fost selectată pentru finanțare. Toate activitățile desfășurate în timpul elaborării Dosarului cererii de finanțare nu fac obiectului niciunei pretenții de natură financiară sau de orice altă natură, pentru niciuna dintre părți. Consiliul Județean Brăila își rezervă dreptul de a solicita documente suport suplimentare/ informații partenerilor selectați înainte de încheierea acordului de parteneriat.
Soluționarea contestațiilor
Ofertanții care nu au fost selectați de Consiliul Județean Brăila ca parteneri în vederea aplicării cererii de finanțare pentru proiectul care face obiectul Anunțului de selecție pot depune contestație, în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării Rezultatului procedurii de selecție pe site-ul https://cjbraila.ro.
Aplicanții pot depune contestații într-una dintre următoarele modalități:
- la sediul Consiliului Județean Brăila, prin solicitare scrisă depusă și înregistrată la Registratura Generală a Consiliului Județean Brăila din Calea Călărașilor nr. 52, Brăila;
- prin poștă sau curierat, solicitare scrisă adresată Consiliului Județean Brăila. Adresa de livrare este Registratura Generală a Consiliului Județean Brăila din Calea Călărașilor nr. 52, Brăila;
- prin e-mail, contestația putând fi transmisă electronic la adresa: consiliu@cjbraila.ro .
Contestațiile se soluționează de către comisia de contestații în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor.
Rezultatele definitive, după analiza contestațiilor, vor fi publicate pe site-ul https://cjbraila.ro.
NOTĂ: în cazul în care vor exista corrigendum-uri la Ghidul Solicitantului, solicitantul își rezervă dreptul de a aduce modificări la anunțul de selecție sau la procedura de selecție.
Anexe:
- Anexa 1: Declarația unică a aplicantului (format editabil .docx);
- Anexa 2: Fișa partenerului (format editabil .docx);
- Anexa 3: Scrisoare de intenție (format editabil .docx);
- Anexa 4: Declarație de exclusivitate și disponibilitate (.docx);
- Anexa 5: Grila de verificare a eligibilității-calificarea participanților (format .pdf);
- Anexa 6: Grila de evaluare - selecția aplicanților (format .pdf).
Alte anexe:
- Modelul Acordului de parteneriat (Anexa 3 la Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ);
- Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte PRSE/6.1/1.1/2025.
