Planul Strategic al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica Braila, pentru anul 2011

                                                    Anexă la Hotărârea A.T.O.P.Brăila nr. 3/28.02.2011

 
Planul Strategic de Ordine Publica
 al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica Braila pentru anul 2011
 
În conformitate cu Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.787/2002 şi pe baza concluziilor desprinse în urma consultării populaţiei şi a celor rezultate din analiza situaţiei operative la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brăila întocmeşte Planul strategic pentru anul 2011, care cuprinde principalele obiective ce trebuie îndeplinite de unităţile de poliţie precum şi indicatorii de performanţă minimali.
          In anul 2011, siguranţa cetăţeanului, văzută tot mai mult ca un drept cvasifundamental al contribuabilului brailean, trebuie să fie în atenţia Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, pentru a contracara evoluţia fenomenului infracţional şi dominaţia structurilor de crimă organizată.
In acest context, Autoritatea teritoriala de ordine publica Braila considera ca descentralizarea poliţiei la nivel judetean este o soluţie, concomitent cu demilitarizarea şi descentralizarea altor activităţi din MAI.
Un argument in acest sens poate veni si din proiectul de supraveghere video a Municipiului Brăila, implementat de autoritatea publica locala, care ar trebui să reducă semnificativ fenomenul de infracţionalitate in mediul urban. Nu putem decat sa aplaudam aceasta achizitie a Primariei Municipiului Braila, integrata in cadrul eforturilor de euroconformizare a concepţiei şi modului de acţiune ale fortelor de ordine publica, prin implementarea tehnologiei de vârf în supravegherea circulaţiei, ordinii publice  şi constatarea abaterilor de la normele legale.
În general, in anul 2010, Inspectoratul de Politie al Judetului Braila şi-a îmbunătăţit semnificativ planificarea operativă. Cu toate acestea recomandam pentru anul 2011 folosirea de practici de lucru noi. În termeni generali, membrii A.T.O.P. Braila considera ca o administrare a sistemului poliţienesc într-un mod mai proactiv şi consultativ poate fi facuta prin acceptarea responsabilităţii si a unui sistem mai flexibil de luare a deciziilor.
 
Capitolul I. - Obiectivele nationale prioritare , identificate in programul de guvernare si in planul de actiuni al Ministerului Internelor si Reformei Administrative
Obiective de guvernare
1.  Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea infracţionalităţii, a terorismului şi criminalităţii transfrontaliere, combaterea traficului şi consumului de droguri.
2.  Restabilirea autorităţii structurilor de aplicare a legii, descentralizarea şi reforma instituţională necesară consolidării serviciilor comunitare şi a celor de ordine publică din România, precum şi realizarea interoperabilităţii acestora.
3. Aderarea la Spaţiul Schengen la data prevăzută - martie 2011 - pentru a asigura deplina libertate de mişcare a cetăţenilor români.
Direcţii de acţiune
1. Cunoaşterea, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii
ØImplementarea unei Strategii Naţionale pentru Controlul Criminalităţii ce are la bază trei componente: cunoaşterea, prevenirea şi aplicarea legii în domeniul criminalităţii. Strategia va prioritiza activităţile privind siguranţa şi ordinea publică.
ØReevaluarea distribuţiei resurselor instituţionale ce acţionează în domeniul siguranţei şi ordinii publice pentru asigurarea flexibilităţii, acoperirea necesităţilor reale şi controlul criminalităţii, urmărind obiective precum:
–  înfiinţarea poliţiei locale, prin transferul unor competenţe în domeniul de ordine publică şi poliţie rutieră în zona de responsabilitate a primăriilor;
– reluarea programelor de dotare şi înzestrare a poliţiei şi jandarmeriei, în vederea atingerii parametrilor optimi de eficienţă;
– redistribuirea resurselor umane în funcţie de necesităţile reale;
– în cadrul poliţiei naţionale, precum şi în cadrul poliţiilor locale din unităţile administrativ-teritoriale cu o pondere semnificativă a unor minorităţi naţionale, vor fi angajate şi persoane care cunosc limba minorităţilor respective.
– implementarea unui program pentru relocarea, în cadrul structurilor de siguranţă publică, a poliţiştilor de frontieră din zonele de frontieră internă, după aderarea la Spaţiul Schengen.
ØReducerea impactului criminalităţii organizate şi terorismului urmărind:
– evaluarea ameninţărilor criminalităţii organizate şi a terorismului şi prioritizarea acţiunilor în funcţie de riscurile identificate;
– promovarea şi facilitarea organizării de echipe mixte (tip task-force), care să sprijine schimbul de informaţii operativ şi să cumuleze competenţe, inclusiv cele de control financiar, necesare pentru lupta împotriva antreprizelor criminale şi recuperarea prejudiciului produs statului;
– susţinerea programelor naţionale de prevenire şi conştientizare a populaţiei privind efectele traficului şi consumului de droguri, traficului de fiinţe umane, criminalităţii informatice şi pornografiei infantile;
– intensificarea cooperării poliţieneşti în cadrul Uniunii Europene şi cu statele terţe şi realizarea de acţiuni comune.
ØAsigurarea unui management integrat al situaţiei operative la nivelul comunităţilor locale, ce are la bază:
– transferul în stradă a centrului de greutate al activităţii poliţiei şi jandarmeriei, îmbunătăţirea siguranţei stradale şi a relaţiei cetăţean-poliţist;
– îndeplinirea standardelor operaţionale la nivel teritorial pentru organizarea unui sistem unitar de management al siguranţei şi ordinii publice în cazurile de criză şi gestiune a evenimentelor deosebite;
– multiplicarea măsurilor proactive în domeniul ordinii publice prin identificarea zonelor cu risc ridicat şi aplicarea unor politici speciale pentru cunoaşterea, prevenirea infracţionalităţii şi aplicarea legii.
ØCreşterea calităţii serviciului poliţienesc în mediul rural urmărind:
– îmbunătăţirea condiţiilor de lucru prin derularea unui program de reabilitare a clădirilor secţiilor de poliţie şi modernizarea posturilor de poliţie;
– aplicarea unei politici coerente de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional;
– eliminarea deficitului de personal.
ØReducerea oportunităţilor infracţionale prin crearea unui cadru legislativ care să ofere instrumente tactice eficiente pentru menţinerea ordinii publice, în special pentru securitatea bunurilor şi valorilor.
ØIntroducerea şi utilizarea tehnologiilor avansate pentru cunoaşterea şi aplicarea legii, în domeniul criminalităţii.
ØAsigurarea unei politici coerente în domeniul managementului datelor şi informaţiilor, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în special a protecţiei datelor cu caracter personal.
ØÎmbunătăţirea sistemului de evaluare a performanţei serviciilor publice din domeniul siguranţei şi ordinii publice prin implementarea unui mecanism de indicatori calitativi şi cantitativi concentraţi pe eficienţa şi eficacitatea activităţilor, precum şi pe satisfacţia cetăţeanului.
ØPromovarea sistemului de prevenire a infracţionalităţii în sistem integrat, pe segmentele vulnerabile ale societăţii, afectate de criminalitate.
ØImplementarea unei strategii guvernamentale de reducere a riscului rutier.
 
2. Prevenirea şi combaterea corupţiei interne
         Eficientizarea şi dinamizarea activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie.
        Generalizarea efectuării testelor de integritate, în domeniile de activitate unde riscul de comitere a faptelor de corupţie este ridicat.
         Îmbunătăţirea activităţilor de identificare a factorilor de risc ce generează sau favorizează corupţia în organizaţii (proceduri, comportamente, posturi, persoane etc.) şi dezvoltarea de mecanisme de intervenţie şi de eliminare a acestora.
         Realizarea periodică de evaluări a ameninţărilor corupţiei la nivelul structurilor de siguranţă şi ordine publică şi informarea persoanelor cu responsabilităţi în domeniu, inclusiv conducerea structurilor respective.
         Creşterea eficienţei activităţilor de cooperare cu celelalte instituţii implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei, în special cu Ministerul Public (DNA, DIICOT şi celelalte structuri ale acestui minister).
         Creşterea transparenţei instituţionale şi implicarea activă a reprezentanţilor societăţii civile în activităţile de prevenire şi combatere a faptelor de corupţie.
 
Capitolul. II - Obiectivele şi priorităţile de interes local
                Mica criminalitate din Judetul Braila este reprezentată, în principal, de infracţiunile cu pericol social redus, contra patrimoniului, fapte ce se comit îndeosebi în locuri publice. În ultimii ani aceste infracţiuni au cunoscut un trend descendent, cu exceptia anului 2010 unde se inregistreaza o usoara crestere.. În mediul urban mica criminalitate se manifestă prin furturi de şi din auto, din locuinţe, societăţi comerciale şi tâlhării comise prin smulgerea obiectelor, iar în mediul rural prin furturi de animale şi păsări, furturi din camp de produse agricole, şi sustrageri de produse petroliere din conductele magistrale de transport
Principalele cauze care au generat şi favorizat acest tip de criminalitate sunt de ordin socio-economic (şomajul, lipsa unor soluţii de reintegrare socială, degradarea mediului educaţional etc.), şi poliţienesc (număr redus de poliţişti din patrulele stradale şi posturile comunale de poliţie, suport logistic insuficient). La acestea se adaugă lipsa reacţiei publice la comiterea unor astfel de fapte şi tratarea cu superficialitate a măsurilor de protecţie recomandate de poliţie.
Considerăm necesară luarea unor măsuri suplimentare de către structurile de poliţie astfel încât si pe viitor să se realizeze îndeplinirea indicatorilor minimali de performanta aşa cum au fost stabiliţi în Planul Strategic Anual al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica Braila. Acest lucru presupune, în primul rând, identificarea cât mai exactă a cauzelor generatoare iar apoi acţionarea în vederea înlăturării sau diminuării acestora.
Direcţiile de Acţiune ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila pentru anul 2011:
1.     Îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului:
Siguranţa stradală şi în mijloacele de transport în comun;
Eficientizarea activităţii de prevenire şi combatere a infracţiunilor de mare violenţă;
Creşterea gradului de siguranţă în mediul rural;
Creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier;
Siguranţa publică în zona instituţiilor de învăţământ;
2.     Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice poliţieneşti:
Îmbunătăţirea operativităţii intervenţiei la evenimentele sesizate prin SNUAU 112;
Îmbunătăţirea serviciului de soluţionare a cererilor şi petiţiilor, primirea în audienţă şi consiliere a cetăţenilor;
3.     Combaterea şi eradicarea faptelor de corupţie.
 
Pentru anul 2011, Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica Braila recomanda Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, sa urmareasca cu prioritate creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţeanuluizprin:  
ØAdaptarea permanentă a dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică la situaţia operativă existentă la nivelul fiecărei localităţi, vizând preponderent zonele cu potenţial criminogen ridicat, astfel încât să fie diminuat numărul faptelor care pun în pericol siguranţa persoanelor în spaţiul public
ØAcoperirea judicioasă, cu un dispozitiv rutier flexibil (folosind şi efectivele de ordine publică), a arterelor din interiorul localităţilor urbane şi a drumurilor naţionale, în intervalele orare şi în zilele cu risc rutier crescut, în funcţie de specificul traficului
ØDiversificarea cooperării cu instituţiile M.A.I. cu atribuţii în aplicarea legii, poliţiile locale infiintate la nivelul Judetului Braila, societatea civilă şi instituţii de învăţământ
ØDezvoltarea colaborarii cu institutiile si autoritatile publice locale pentru identificarea unor noi modalitati de contracarare a fenomenului infractional;
ØCreşterea capacităţii operative şi instituţionale în prevenirea şi combaterea violenţei precum şi cu privire la protecţia patrimoniului
ØOptimizarea şi eficientizarea folosirii resurselor existente, a suportului tehnico-operativ şi financiar
ØÎmbunătăţirea sistemului de relaţionare cu societatea civilă şi asigurarea transparenţei acţiunilor
ØTransformarea activitatii de evaluare si control intr-un instrument eficient pentru fundamentarea deciziilor in vederea identificarii si eliminarii situatiilor de risc.
ØSporirea rolului preventiv şi descurajator la nivel stradal de către structurile specializate, cu precădere patrulele de ordine publica;
ØDezvoltarea de proiecte/programe în colaborare cu societatea civilă pentru promovarea valorilor civice şi democratice;
ØOrientarea activităţii specifice în special pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi menţinerea unui nivel înalt de vizibilitate a personalului destinat să execute astfel de activităţi în câmpurile acţionale, când misiunea specifică necesită/permite acest lucru;
ØSchimbul de informaţii, dezvoltarea şi menţinerea unei bune colaborări între structurile interne specializate în colectarea şi valorificarea informaţiilor;
ØCreşterea capacităţii de răspuns a structurilor de intervenţie, de prevenire şi combatere a criminalităţii;
ØScăderea timpului de reacţie şi creşterea operativităţii în intervenţie a subunităţilor specializate în evenimentele semnalate ierarhic sau monitorizate independent;
ØFolosirea cât mai eficientă a politistilor atât pentru întărirea dispozitivelor de siguranţă publică, cât şi pentru aplanarea din fază incipientă a actelor cu caracter violent, urmărindu-se descurajarea persoanelor predispuse la săvârşirea unor astfel de fapte;
ØAsigurarea prezenţei structurilor poliţieneşti, in special patrule pedestre, în zonele cu infracţionalitate ridicată.
Având în vedere că în centrul preocupărilor autorităţilor şi structurilor specializate în asigurarea securităţii publice se află în mod permanent siguranţa cetăţeanului, ca repere majore ce condiţionează buna funcţionare a societăţii, toate acţiunile şi măsurile implementate de structurile din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, indiferent de specializarea acestora – de investigaţii anticriminale, de ordine publică, acţiuni speciale şi antiteroriste -  vor avea ca scop principal apărarea eficientă a ordinii si linistii publice, prin adoptarea unor măsuri maxime de intoleranţă la manifestările cu caracter violent.
 
Capitolul III. Indicatorii de performanţă minimali 
În vederea protejării intereselor comunităţii şi asigurării climatului de siguranţă şi securitate publică, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brăila va urmări modul în care Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila va duce la îndeplinire următorii indicatori de performanţă minimali stabiliţi pentru anul 2011:
1.     Reducerea cu 2% a infracţionalităţii stradale sesizate.
2.     Stoparea trendului ascendent al infracţiunilor contra patrimoniului, în special a furturilor din locuinţe şi a tâlhăriilor.
3.     Reducerea cu 2% a infracţionalităţii comise de minori. Intensificarea activităţilor de prevenire şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ.
4.     Creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier – menţinerea, cel puţin la acelaşi nivel, a numărului accidentelor grave şi a urmărilor acestora.
5.     Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice:
  • operativitatea intervenţiei la evenimentele sesizate prin S.N.U.A.U. 112, astfel încât, în mediul urban, timpul de reacţie să fie sub 10 minute în 90% din cazuri;
  • soluţionarea cererilor şi petiţiilor cetăţenilor, primirea în audienţă şi consilierea acestora;
  • informarea corectă şi oportună a populaţiei ;
  • rezolvarea cererilor primite în baza Legii 544/2001.

                         CAPITOLUL IV – Bugetul si dotarea Inspectoratului de Politie al Judetului Braila

                Necesarul de fonduri şi mijloace tehnice de resortul auto, administrare patrimoniu, comunicaţii şi informatică şi criminalistic, la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila se prezinta după cum urmează:
a)    În domeniul asigurării mobilităţii terestre :
     - I.P.J. Braila are asigurate 138 autospeciale din 332 cât reprezintă necesarul mijloacelor de transport, respectiv 42%. Din cele 138 autospeciale un număr de 14 autospeciale au îndeplinită norma de rulaj şi vechimea în vederea casării, dar din lipsa altor autospeciale acestea încă mai sunt menţinute în exploatare cu costurile de întreţinere aferente, iar în perioada următoare un număr de 27 vor îndeplini aceleaşi condiţii.
b)În domeniul administrării patrimoniului imobiliar:
    - I.P.J. Braila are în administrare un număr de 53 imobile din care 40 sunt reprezentate de posturile de poliţie comunale şi poliţiile comunale, construite în anii ‘70 din materiale de construcţii specifice acelei perioade(tâmplărie lemn, tablă zincată, duşumea lemn), care necesită reparaţii curente şi capitale, astfel:
         - 40 posturi x 50.000 lei/post = 2.000.000 lei
         - 3 poliţii orăşeneşti x 70.000 lei/poliţie ‚ 21.000 lei,
constând în zugrăveli interioare şi exterioare, reparat şi înlocuit sobe, reparat şi înlocuit duşumele, reparat şi înlocuit acoperiş, reparat împrejmuiri(gard);
                        - amenajare sediu Serviciul Interventie Rapida (fost D.P.I.R.) în incinta fostei Gospodarii Agrozootehnica (Str. Rm. Sarat) = 80.000 lei, (actualul sediu din Str. Vapoarelor, nr. 19 este dezafectat);
- înlocuire hidroizolaţie Poliţia Municipiului = 30.000 lei;
- înlocuire hidroizolaţie sediu Poliţia Rutieră = 30.000 lei
- reparat acoperiş popota veche = 50.000 lei
                   TOTAL = 2.211.000 lei
            - I.P.J. Braila  utilizează un număr de 36 animale de serviciu(câini de urmărire şi de însoţire) ce necesită vaccinări obligatorii şi tratamente specifice în valoare de 3.000 lei;
            - Mijloacele de multiplicare au durata normală de funcţionare îndeplinită, cele în exploatare asigurând doar 30% din necesarul de încă 15 buc.
          c) În domeniul comunicaţiilor şi informaticii:
              - În prezent sunt asigurate mijloace tehnice, astfel:
                    - calculatoare(staţii de lucru)+ imprimante =  asigurate in procent de 64% - necesare 409 buc.
                    - telefaxuri – asigurate in procent de 83% - necesare 54 buc.
          d) În domeniul criminalistic:
              - Aparatele foto digitale în folosinţă necesare realizării cercetarii la fata locului sunt asigurate în procent de 35% din necesar, respectiv 37 din 106.
          De asemenea, facem precizarea că Inspectoratul de Politie al Judetului Braila are ocupate 91% din posturi, respectiv 819 din 902.
  
PRESEDINTE,
Ionel Avram