Informare, referitoare la eficienta activitatii Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, in primele 9 luni ale anului 2011.

                                                                                                                                                                                                                                                                                             Anexă la Hotărârea A.T.O.P. Brăila

                                                                                                                                                                                                                                                                                                           Nr. 7/23.11.2011

 

 

 

Informare,  referitoare la eficienta activitatii Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, in primele 9 luni ale anului 2011.

 

 

 

Potrivit art.18 lit.e din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, printre atribuţiile Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică se numără şi aceea de a prezenta trimestrial, în şedinţele Consiliului judeţean, informări asupra nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii.

              De asemenea, conform art.12 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, preşedintele autorităţii are ca atribuţie prezentarea în şedinţele Consiliului judeţean, trimestrial, a informărilor asupra eficienţei serviciului poliţienesc.

               În acest sens, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brăila a solicitat transmiterea unei evaluări statistice a activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila pentru primele 9 luni ale anului 2011, avându-se în vedere indicatorii de performanţă care au fost stabiliţi, cu caracter de recomandare, în Planul Strategic pentru anul 2011 al A.T.O.P. Brăila cât şi situaţia statistică generală.

 

                     CAPITOLUL I.

 

           În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2011, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi-a direcţionat activitatea pentru realizarea obiectivului primordial pentru  anul 2011, „Îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului”, avându-se în vedere priorităţile stabilite la nivel local, respectiv:

·        Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor;

·        Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, cu modulele:

- Prevenirea furturilor din locuinţe,

                         - Prevenirea tâlhăriilor.

 

           În urma analizei indicatorilor statistici pentru fiecare domeniu în parte, comparativ  cu 9 luni 2010, se pot evidenţia următoarele:

           - Criminalitatea sesizată, a crescut cu 5,2%, din care cea economico-financiară a crescut cu 10%, cea judiciară a crescut cu 6%, iar cea de altă natură a scăzut cu 2,8%; 

           - Criminalitatea constatată a crescut cu 22,3% din care cea economico-financiară a crescut cu 16%, cea judiciară a crescut cu 36,6%, iar cea de  altă natură a scăzut cu 7,2%;

           - Infracţionalitatea săvârşită cu violenţă, a înregistrat o scădere cu 24,8% (omor= - 1, tentativă de omor= - 2, vătămare corporală= - 6, tâlhării= - 23, viol =-6);

           - Infracţionalitatea contra patrimoniului, a înregistrat o creştere generală cu 17,4% din care, în mediul urban ( +333 infracţiuni) cât şi în mediul rural (+51 infracţiuni);

           - Infracţionalitatea stradală, a înregistrat o creştere cu 1,2%.

    

PREVENIREA CRIMINALITĂŢII

 

A.           Activităţi desfăşurate în baza programelor/proiectelor locale

 

I. PROGRAMUL DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE ŞI A VICTIMIZĂRII MINORILOR

           Săptămâna prevenirii criminalităţii – ediţia a V-a, desfăşurată în perioada 26-30 septembrie 2011 la nivel naţional, în cadrul căreia trei zile au fost dedicate elevilor pentru: prevenirea delincvenţei juvenile (activitate desfăşurată la Şcoala cu clasele I-VIII „M. Eminescu” Brăila); prevenirea victimizării minorilor (activitate desfăşurată la Şcoala cu clasele I-VIII „A.I. Cuza” Brăila); educaţia rutieră (organizarea unei patrule şcolare cu sprijinul Serviciului Poliţiei Rutiere şi desfăşurarea unei activităţi de prevenire a accidentelor rutiere în parteneriat cu Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci” Brăila);

1.      Campania de educare antivictimală şi antiinfracţională „Fii un elev informat!”, iniţiată de compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii în colaborare cu Poliţia de Proximitate şi are ca scop informarea antiinfracţională şi antivictimală a elevilor Şcolilor cu clasele I-VIII „Radu Tudoran”, „Nedelcu Chercea” şi structura „Gheorghe Naum”;

 

2.      Campania de educare antiinfracţională şi antivictimală „Împreună împotriva delincvenţei”, iniţiată de compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii în colaborare cu Poliţia de Proximitate şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila şi are ca scop informarea antiinfracţională şi antivictimală a elevilor din Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul”, respectiv „Vlaicu Vodă” Brăila;

3.      Campania de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor „Să respectăm legea!”, iniţiată de compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, are ca scop prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor şi se adresează elevilor din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII Siliştea, judeţul Brăila;

4.      Campania de informare antivictimală a elevilor pentru prevenirea tâlhăriilor „Eu nu sunt victimă!”, iniţiată de compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii în colaborare cu Poliţia de Proximitate şi are ca scop pregătirea antivictimală a elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu”, Şcoala cu clasele I-VIII „Al. I. Cuza” şi Liceul Teoretic „Panait Cerna”;

5.      Campania de informare antiinfracţională şi antivictimală „Fii informat! Alege responsabil!”, iniţiată de Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii în colaborare cu Poliţia de Proximitate şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galaţi şi a avut ca scop informarea antiinfracţională şi antivictimală a tinerilor din cadrul Grupului Şcolar „Gh. K. Constantinescu” din Brăila;

6.      Campania de informare cu privire la modul de funcţionare a mecanismului „Alertă răpire copil!”, iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în colaborare cu Ministerul Public şi Centrul pentru copii dispăruţi şi exploataţi sexual FOCUS;

7.      Proiectul educaţional „Prevenirea delincvenţei juvenile în perimetrul unităţii de învăţământ”, iniţiat de Şcoala Waldorf” şi a constat în întâlniri lunare între poliţişti, elevi şi cadre didactice, în scopul conştientizării şi sensibilizării elevilor cu privire la prevenirea conduitelor violente în şcoală, adoptarea unor comportamente antivictimale şi antiinfracţionale;

8.      Campanie de prevenire a pornografiei infantile pe internet „Tu cui dai accept?”,  iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi se adresează elevilor de gimnaziu;

 

9.      Proiectul „Şcoala nonviolenţei”, iniţiat de Şcoala cu clasele I-VIII „Radu Tudoran”  Brăila şi  s-a  derulat în colaborare cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila şi alte opt unităţi de învăţământ din judeţul Brăila, având ca scop prevenirea şi ameliorarea comportamentelor violente în rândul elevilor;

10.  Proiectul educaţional comun „Capcanele adolescenţei”, iniţiat de Grupul Şcolar „Anghel Saligny” Brăila în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila şi alte cinci unităţi de învăţământ din judeţ şi s-a derulat în colaborare cu compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, în semestrul II al anului şcolar 2010 – 2011, poliţiştii abordând o serie de teme referitoare la prevenirea delincvenţei juvenile, a comportamentelor violente şi a traficului de persoane;

11.  Proiectul educaţional comun „Atenţie la neatenţie!”, iniţiat de Şcoala cu clasele I-VIII „Vasile Alecsandri”, a avut ca scop informarea elevilor din această unitate de învăţământ cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de siguranţă personală şi s-a derulat în perioada aprilie - iunie 2011 în colaborare cu compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Serviciul Rutier.

Indicatori cantitativi:

§      11 campanii/proiecte  de prevenire implementate;

§      32 activităţi de prevenire în cadrul campaniilor şi proiectelor;

§      16 activităţi preventive punctuale ;

§      1335 elevi participanţi la activităţi în mod direct;

§      116 cadre didactice;

§      28 tineri aflaţi în stare privativă de libertate;

§      57 unităţi de învăţământ;

§      14 parteneri (instituţii publice, ONG-uri) implicaţi.

 

II. PROGRAMUL DE PREVENIRE A INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Modulul  I - Prevenirea furturilor din locuinţe

1.      Săptămâna prevenirii criminalităţii – ediţia a V-a, desfăşurată în perioada 26-30 septembrie 2011 la nivel naţional, în cadrul căreia a fost organizată şi s-a desfăşurat o activitate tip caravană pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi a tâlhăriilor în comuna Vădeni;

 

2.      Campania de pregătire antivictimală a persoanelor vârstnice din mediul rural „Bătrâneţe liniştită”, iniţiată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, prin compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţi în colaborare cu 12 instituţii bancare de pe raza judeţului, s-a implementat în 9 comune şi satele arondate acestora şi a avut ca scop prevenirea furturilor din locuinţe în mediul rural. În cadrul campaniei au fost realizate două evaluări, cea intermediară şi cea finală, prevăzute în draft-ul proiectului.

3.      Campania de pregătire antivictimală a comunităţii rurale „Pot ajuta şi eu la liniştea localităţii mele” - campania este comună celor două module subscrise Programului judeţean de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, are ca scop prevenirea furturilor din locuinţe şi a tâlhăriilor în mediul rural şi se implementează în comunele Bărăganul, Măxineni, Movila Miresii, Vădeni, Viziru şi în satele arondate acestora. În cadrul campaniei au fost organizate şi s-au desfăşurat activităţi tip caravană în cele cinci comune vizate şi satul Esna, întâlniri cu cetăţenii la târgurile săptămânale din comunele Bărăganul, Măxineni, Movila Miresii şi Viziru şi  întâlniri interactive cu elevii claselor V-VIII din unităţile de învăţământ din localităţile Bărăganul, Viziru, Lanurile şi Vădeni;

4.      Campania de prevenire a furturilor din locuinţe în mediul urban „Locuinţa mea este în siguranţă” – au fost organizate şi s-au desfăşurat, cu participarea voluntarilor din comunitate, activităţi de diseminare a scrisorilor de informare pentru prevenirea furturilor din locuinţe în Sectorul de siguranţă publică nr. 6 din municipiul Brăila şi în oraşul Făurei. De asemenea a fost realizată, la nivelul oraşului Făurei, activitatea tip caravană, prevăzută în documentul campaniei.

 

Modulul  II - Prevenirea tâlhăriilor

1.      Săptămâna prevenirii criminalităţii – ediţia a V-a, desfăşurată în perioada 26-30 septembrie 2011 la nivel naţional, în cadrul căreia s-au desfăşurat activităţi de prevenire a tâlhăriilor asupra femeilor, tip întâlniri în locuri publice – pieţe agroalimentare;

2.      Campania de pregătire antivictimală a comunităţii rurale „Pot ajuta şi eu la liniştea localităţii mele” - campania este comună celor două module subscrise Programului judeţean de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, are ca scop prevenirea furturilor din locuinţe şi a tâlhăriilor în mediul rural şi se implementează în comunele Bărăganul, Măxineni, Movila Miresii, Vădeni, Viziru şi în satele arondate acestora. În cadrul campaniei au fost organizate şi s-au desfăşurat activităţi tip caravană în cele cinci comune vizate şi în satul Esna, întâlniri cu cetăţenii la târgurile săptămânale din comunele Bărăganul, Măxineni, Movila Miresii şi Viziru şi  întâlniri interactive cu elevii claselor  V-VIII din unităţile de învăţământ din localităţile Bărăganul, Viziru, Lanurile şi Vădeni;

3.      Campania de informare antivictimală a elevilor pentru prevenirea tâlhăriilor „Eu nu sunt victimă!” - iniţiată de compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii în colaborare cu Poliţia de Proximitate şi desfăşurată la Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu” Brăila, Şcoala cu clasele I-VIII „Al. I. Cuza” Brăila şi Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila.

4.       Campania de prevenire a tâlhăriilor asupra brăilencelor „Învăţ cum să nu fiu victima hoţilor” - iniţiată de compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, pentru prevenirea victimizării femeilor din municipiu în infracţiunea de tâlhărie În cadrul campaniei au fost realizate întâlnirile cu colaboratorii Provident Financial România şi cu persoanele de sex feminin în locuri publice aglomerate.

5.      Campania de prevenire a tâlhăriilor asupra vârstnicilor brăileni „Pentru TINE viaţa este mai importantă decât bunurile”- s-a derulat în colaborare cu asociaţii ale persoanelor vârstnice/pensionarilor din municipiul Brăila reunite în Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Brăila.

Indicatori cantitativi:

·      7 campanii iniţiate;

·      16 localităţi vizate (14 rurale şi 2 urbane);

·      10 parteneri (unităţi bancare, Provident, CJPV);

·      9 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale implicaţi;

·      7 unităţi de învăţământ;

·      31 cadre didactice implicate;

·      12 întâlniri cu persoanele vârstnice;

·      386 persoane vârstnice informate;

·      30 întâlniri interactive cu elevii;

·      607 elevi informaţi;

·      6 activităţi, tip caravană, realizate,

·      4 întâlniri la târgurile săptămânale realizate;

·      4 întâlniri cu persoanele de sex feminin, realizate;

·      2918 persoane adulte informate;

·      4 materiale, tip prezentare power point, elaborate;

·      8 tipuri de flyere elaborate;

·      2614 flyere diseminate;

·      2 materiale, tip scrisoare, elaborate;

·      715 scrisori diseminate.

 

B. Colaborare interinstituţională

§      Acord de parteneriat cu Grupul Şcolar „Ghe. K. Constantinescu” şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galaţi pentru implementarea campaniei de prevenire „Fii informat. Alege responsabil!” ;

§      Acord de Colaborare cu Şcoala cu clasele I-VIII Gropeni pentru desfăşurarea unor activităţi punctuale preventive adresate elevilor;

§      Acord de colaborare cu radio „Dens FM” Brăila pentru promovarea spoturile campaniei de prevenire a pornografiei infantile pe internet „Tu cui dai accept?”;

§      Acord de colaborare cu Provident Financial România – Punct de lucru Brăila;

§      Acord de colaborare cu Şcoala cu clasele I-VIII „V. Alecsandri” Brăila pentru desfăşurarea proiectului educaţional comun „Atenţie la neatenţie!”;

§      Acord de parteneriat cu Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Brăila pentru implementarea campaniei de prevenire a tâlhăriilor asupra persoanelor vârstnice „Pentru tine viaţa este mai importantă decât bunurile!”;

§      Act adiţional  la Protocolul de colaborare încheiat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila care are ca scop desfăşurarea unor activităţi pe teme de educaţie rutieră adresate elevilor;

§      Protocol de colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila care are ca scop combaterea şi diminuarea fenomenului delincvenţei juvenile la nivelul judeţului Brăila, precum şi creşterea gradului de readaptare şi reinserţie socială a minorului delincvent.

 

 

 

B. SIGURANŢA TRAFICULUI RUTIER

 

           Pentru asigurarea unui climat corespunzător pe arterele de circulaţie rutieră, poliţiştii din Structura  Poliţiei Rutiere, au desfăşurat  activităţi de prevenire  a infracţiunilor la regimul circulaţiei, de combatere  a indisciplinei în trafic, având ca scop creşterea siguranţei  cetăţenilor în deplasare pe drumurile publice şi reducerea  numărului accidentelor de circulaţie soldate cu  consecinţe grave.

           Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse au fost desfăşurate atât activităţi educaţional-preventive  cât şi acţiuni punctuale în direcţia principalelor cauze generatoare de accidente  rutiere grave.

           În 9 luni 2011 au fost desfăşurate 910 activităţi educaţional preventive  ( 874 în 9 luni 2010), majoritatea prin intermediul mass-media.

           S-a acordat atenţie, cooperării cu alte autorităţi în domeniul supravegherii  transporturilor rutiere, fiind organizate acţiuni specifice împreună cu reprezentanţi A.R.R., R.A.R., C.N.A.D.N.

           În domeniul organizări şi sistematizării circulaţiei precum şi al asigurării stării de viabilitate a drumurilor naţionale se înscriu acţiunile comune cu administratorii drumurilor şi un nr. de 195 avizări şi autorizări  în domeniul organizării sistematizării circulaţiei,  79 acorduri pentru amenajări rutiere la obiective amplasate în zona drumului.

           Au fost executate 644 acţiuni cu efective proprii dar şi în colaborare cu alte instituţii ori reprezentanţi ai autorităţii civile.

           În urma acestor activităţi, au fost descoperite 341 fapte penale, din care 210 la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 24.568 contravenţii.

           Au fost înregistrate 97 accidente grave de circulaţie.

Accidente grave

9 luni

2011

9 luni

2010

Diferenţa

2011-2010

nr.

%

nr. accidente grave

97

120

- 23

-19%

nr. morţi

19

33

- 14

-42%

nr. răniţi grav

94

111

-17

- 15%

nr. răniţi uşor

29

60

- 31

- 51%

 

       Principalele cauze ale accidentelor grave de circulaţie sunt: 

-                     Viteza neadaptată;

-                     Conducere în stare de ebrietate;

-                     Conducere imprudentă;

 

C.POLIŢIA DE PROXIMITATE

 

           În perioada analizată s-au înregistrat şi rezolvat 2523 sesizări, reclamaţii şi petiţii.

           Au fost identificate 628 stări conflictuale, din care 260 intrafamiliale şi 291 interfamiliale.

           În punctele de consiliere şi informare au fost primate 3680 persoane.

           Au fost desfăşurate 3291 acţiuni, din care 356 în parteneriat cu administraţia publică locală, 85 cu O.N.G., 1204 în unităţile de învăţământ , 225 pentru prevenirea victimizării bătrânilor.

Au fost constatate în flagrant 44 de infracţiuni şi au fost aplicate 612 contravenţii.

 

D. SIGURANŢA COMUNITĂŢII

 

            Obiectivul principal pentru siguranţa comunităţii  a fost realizat prin modul de repartizare a  efectivelor ce acţionează în stradă pentru  menţinerea ordinii publice şi buna cooperare  cu celelalte instituţii cu atribuţii în acest  domeniu. Astfel, s-a intervenit direct în 3787 şi la 15218 solicitări prin  SNUAU 112 din care 9730 în mediul urban şi 5488 în mediul rural. În 14.900 cazuri timpul de reacţie  al echipajelor de poliţie la evenimentele  sesizate  a fost „sub 10 minute”.

 

E. SERVIREA ŞI AJUTORAREA COMUNITĂŢII

 

        Au fost efectuate 501 intervenţii rapide la evenimente, 2157 razii şi acţiuni cu efective mărite şi 7139 controale directe.

 

CAPITOLUL II.

 

Stadiul realizării indicatorilor de performanţă minimali în 9 luni 2011, stabiliti de Autoritatea teritoriala de ordine publica Braila

 

 

           1. Reducerea cu 2% a infracţiunilor stradale sesizate:

           În 9 luni 2011, au fost sesizate 428 de infracţiuni care s-au comis  în stradă ( cu 5 unităţi mai mult faţă de 9 luni 2010).

           Din cele 428 infracţiuni  , 377 s-au comis în mediul urban, iar 51 în mediu rural.

·        19,85% au fost flagrante;

·        57% s-au comis noaptea.

           Pe genuri de infracţiuni situaţia se prezintă astfel:

 

 

2011

2010

Diferenta

Tâlhării

24

31

-7

Furt total:

318

301

+ 17

Viol

1

0

+ 1

Legea 61/91 rep.

65

55

+ 10

Alte infracţiuni

20

36

- 16

 

           2. Stoparea trendului ascendent al infracţiunilor  contra patrimoniului, în special al furturilor din locuinţe şi tâhăriilor

           În 9 luni 2011, infracţiunile contra patrimoniului au înregistrat o creştere cu 17,4%, astfel: în mediul urban + 6,5%, în mediul rural + 2,2%.

- furturi =  + 22,1%;

- tâlhării  =  – 26%;

- înşelăciuni  = +14%;

- delapidări = + 17%;

- distrugeri  = + 14%.

           Din structura infracţiunilor de furt, au înregistrat creşteri furturile din locuinţe, (+19%) şi furturile din autovehicule (+20%), furturile de autovehicule (-31%), furturile de păsări şi animale (-29%).

 

           3. Reducerea cu 2% a infracţionalităţii comise de minori, intensificarea activităţilor de prevenire şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ.

           În 9 luni 2011, au fost înregistrate 5 infracţiuni comise de minori (-35%) din care  1 cu violenţă (-50%) şi au fost desfăşurate 213 măsuri preventive-educative din care 88 în şcoli, iar  24 sunt prezentări tematice în unităţile  de învăţământ.

În aceeaşi perioadă în unităţile de învăţământ  şi în zonele adiacente acestora s-au comis 16 infracţiuni din care:

·        3 loviri sau alte violenţe

·        8 furturi;

·        1 vătămare corporală gravă;

·        2 ameninţări, faţă de  48 în 9 luni 2010, din care:

          - 1 vătămare corporală;

                            - 11 lovituri sau alte violenţe;

                            - 2 violuri;

                            - 20 furturi;

                            - 1 tâlhărie.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2011 a scăzut  numărul autorilor de infracţiuni elevi de la 17 în 2010  la 11 în 2011 şi numărul de victime elevi de la 21 în 2010 la 18 în perioada analizată.

 

           4. Creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier, menţinerea cel puţin la acelaşi nivel a numărului de accidente grave şi a urmărilor acestora.

           În 9 luni 2011, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pentru asigurarea unui climat corespunzător  pe arterele de circulaţie au fost desfăşurate activităţi  de prevenire  care au dus la scăderea cu 19% a numărului de accidente grave, cu 42% a numărului  persoanelor decedate,  cu 15%  a numărului persoanelor rănite grav şi cu 51% a numărului persoanelor rănite uşor.

            Principalele cauze generatoare de accidente rutiere rămân acelaşi.

·        viteza neadaptată la condiţiile de trafic;

·        conducerea imprudentă;

·        conducerea în stare de ebrietate.

 

           5. Îmbunătăţirea calităţii servicilor publice

·      Operativitatea intervenţiei la evenimentele sesizate prin SNUAU 112, astfel încât, în  mediul urban, timpul de reacţie să fie sub 10 minute în 90% din cazuri:

           - În 9 luni 2011 prin S.N.U.A.U. 112 au fost semnalate 15.218 evenimente din care 9730 în mediul urban. Din totalul de 9730 evenimente semnalate în mediul urban, în 9684 (99,3%) cazuri intervenţia poliţiştilor  s-a efectuat sub 10 minute.

·      Soluţionarea cererilor şi petiţiilor cetăţenilor, primirea în audienţă şi consilierea acestora :

-         În perioada de referinţă au fost soluţionate 2360 petiţii, scrisori şi reclamaţii adresate conducerii I.P.J.Brăila sau subunităţilor din structura acestuia, din care 3,4% au fost sesizări împotriva poliţiştilor (2,4% s-au confirmat).

-         În punctele de informare au fost primiţi 3680 cetăţeni.

            

Informarea corectă şi oportună a populaţiei:

           În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2011, în mass-media scrisă locală s-au publicat 2.676 materiale de presă cu referire la activitatea Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Brăila.

           Din totalul acestora, 1.022 sunt favorabile şi 1654 neutre.

           Relevant este că, din cele 2.676 materiale de presă, aproximativ 2.500 au avut drept sursă de realizare comunicatele şi ştirile redactate de Biroul de Presă al unităţii, ceea ce reprezintă un grad de preluare, de către mass-media, de aproximativ 89 %.

           La posturile de televiziune locale, în perioada supusă analizei au apărut 166 care au cuprins 91 referiri cu caracter predominant neutru şi 75pozitive.

           De asemenea, posturile de radio cu spaţiu de emisie locală, au difuzat  238 ştiri, din care 132 cu caracter pozitiv şi 272 neutru.

           Zilnic, în fiecare cotidian local, sau on - line, se regăsesc cel puţin 5 ştiri cu privire la activitatea poliţiştilor brăileni.

·        Rezolvarea cererilor primite în baza Legii 544/2011.

         Instituţia a primit în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie , 14 solicitări care au fost rezolvate în termen legal. 

 

CONCLUZII

Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica Braila considera ca, odata cu operationalizarea noului sistem de ordine publica la nivelul politiei rurale,  la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila au fost dispuse şi implementate o serie de măsuri organizatorice şi de îmbunătăţire a managementului, în sensul creşterii calităţii serviciului poliţienesc, înregistrându-se mai multe aspecte pozitive/negative, astfel :

Puncte tari

  • există o mobilitate crescută a forţelor, acum fiind posibilă apariţia elementului ”surpriză” pentru acele persoane care intenționează să comită fapte antisociale;
  • intervenţia la evenimentele semnalate se realizează pe principiul ”cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine”, realizându-se, de regulă, de către poliţiştii aflaţi în patrularea intercomunală şi funcţie de situaţia creată, de către poliţiştii aflaţi în serviciu, la sediul posturilor de politie comunale/sectiilor de poliţie rurale;
  • criminalitatea este acum abordată la nivel zonal şi nu local; graţie unei coordonări superioare la acest nivel, schimbul de informaţii a devenit mai rapid şi mai consistent, iar intervenţia Poliţiei asupra cauzelor şi condiţiilor generatoare de criminalitate a fost îmbunătăţită.

Puncte slabe

  • în unele situaţii, raspunsul fortelor politienesti la evenimentele sesizate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă ”112” presupune o usoara crestere a timpului de interventie, fără a se înregistra, însă, cazuri grave la care să nu se intervină în timpul optim;
  • fiind într-o perioadă de familiarizare cu noile competenţe, nu toţi poliţiştii cunosc foarte bine populaţia şi teritoriul tuturor localităţilor care intră în componenţa noilor secţii;
  •  există semnale, la nivelul autoritatilor publice locale care percep în mod diferit modul de acţiune introdus de noul concept.
  • s-a înregistrat creşterea consumului de carburant cu circa 50% ca urmare a efectuării serviciului permanent de patrulare pe raza de competenţă, precum şi asigurarea intervenţiilor la evenimentele sesizate prin S.N.U.A.U. ”112”

În urma evaluării situaţiei operative, riscurilor şi vulnerabilităţilor, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Braila consideră că eforturile efectivelor I.P.J. Braila trebuie canalizate pe următoarele paliere prioritare:

  • creşterea performanţei dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică;
  • proximizarea activităţii poliţiştilor din mediul rural;
  • profesionalizarea poliţiştilor de ordine publică;
  • asigurarea prezenţei în teren a elementului poliţienesc 24/24 ore;
  • soluţionarea cu celeritate a dosarelor penale;
  • reducerea timpului de reacţie la evenimentele sesizate prin SNUAU 112;
  • asigurarea corespunzătoare a timpului de repaus pentru poliţişti;
  • reducerea agresiunilor împotriva poliţiştilor.

 

 

 

Situaţia statistică este redată în anexa la prezenta informare.

 

 

PRESEDINTE ATOP BRAILA,

 

Ionel AVRAM

 

 

 

 

Anexa

la Informarea  referitoare la eficienta activitatii Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, in primele 9 luni ale anului 2011.

 

 

 

N O T Ă

SITUAŢIA INDICATORILOR PRIVIND ORDINEA ŞI SIGURANŢA PUBLICĂ ÎN 9 LUNI 2011 COMPARATIV CU 9 LUNI 2010

 

Nr. crt.

INDICATORI

9 LUNI

2011

9 LUNI

2010

Diferenţa

1.        

Intervenţii rapide

501

518

- 17

2.        

Razii şi acţiuni

2.157

2.240

- 83

3.        

Controale directe

7.139

6.755

+ 384

4.        

Infracţiuni constatate

3.344

2.598

+ 746

5.        

     - economico-financiare

663

551

+ 112

6.        

     - judiciare

1.906

1.209

+ 697

7.        

     - de altă natură

775

838

- 63

8.        

Infracţiuni sesizate

7.353

6.969

+ 384

9.        

     - economico-financiare

1.372

1.229

+ 143

10.    

     - judiciare

4.124

3.836

+ 288

11.    

     - de altă natură

1.857

1.904

- 47

12.    

Persoane cercetate

2.451

2.711

- 260

13.    

     - pentru infracţiuni economice

472

465

+ 7

14.    

     - pentru infracţiuni judiciare

1.473

1.564

- 91

15.    

     - de altă natură

506

682

- 176

16.    

     - reţinute/arestate

84

112

- 28

17.    

Amenzi contravenţionale aplicate

55.110

60.842

- 5.732

18.    

Valoare amenzi (mii RON)

13031,61

12138,91

+ 892,7

19.    

ACTIVITĂŢI ALE POLIŢIEI RUTIERE

 

 

 

20.    

     - acţiuni

644

591

+ 53

21.    

     - amenzi aplicate O.U.G. 195/2002

24.568

26.941

       - 2.373

22.    

     - valoarea amenzilor aplicate (mii RON) la O.U.G. nr.195/2002 rep.

6735,849

5293,545

+ 1442.304

23.    

     - permise ridicate

1809

2.157

- 348

24.    

     - certificate de înmatriculare reţinute

468

852

- 384

 

 

PRESEDINTE ATOP BRAILA,

Ionel AVRAM